Descriere
Helleborus Frilly Isabelle – plante perene de umbră
Helleborus Frilly Isabelle este una dintre cele mai spectaculoase varietăți de helleboruși din seria Spring Promise a celebrei Gold Collection. Se evidențiază prin:
- Flori: De o frumusețe rară, florile sale semi-duble și franjurate sunt de un roz intens cu nuanțe pastelate, iar marginile petalelor prezintă o textură ondulată, care adaugă un aspect delicat și elegant. Staminele aurii contrastează perfect cu nuanțele florale, accentuând designul natural al plantei. Florile au un diametru generos, între 6 și 8 cm, și sunt dispuse pe tije robuste, perfect verticale, ceea ce le face vizibile chiar și de la distanță.
- Frunziș: Frunzele persistente, de un verde închis și lucios, sunt palmato-lobate, oferind un fundal elegant pe tot parcursul anului. Textura frunzelor adaugă profunzime grădinii și le conferă un aspect ordonat și bine definit.
- Dimensiuni tufă: Helleborus Frilly Isabelle dezvoltă o tufă compactă, ajungând la o înălțime de 35-45 cm și o întindere de 40-50 cm, ceea ce o face ideală pentru spații mici sau grădini de orice dimensiune.
- Perioadă de înflorire: Încântă grădina cu înflorirea sa îndelungată, de la mijlocul iernii până la sfârșitul primăverii. Florile se păstrează proaspete săptămâni întregi, chiar și în condiții de temperaturi scăzute. Florile mai vechi devin un roz moale și păstrează o valoare ornamentală mult timp. Înflorirea este mai abundentă an de an, ceea ce te va încânta la nebunie.
Caracteristici și beneficii Helleborus Frilly Isabelle
- Rezistență și adaptabilitate: Ideală pentru grădini din zonele cu ierni reci, această plantă este rezistentă la îngheț și poate face față temperaturilor scăzute până la -28°C.
- Frumusețe veșnic verde: Atât frunzele, cât și florile sale sunt extrem de decorative, oferind un interes vizual continuu.
- Alegere versatilă: Este potrivită pentru grădini, borduri, spații umbrite sau ghivece, integrându-se perfect în orice peisaj.
- Polenizatoare prietenoase: Atrage albinele și alte insecte benefice, contribuind la biodiversitatea grădinii tale.
Atenție!!! Toate părțile plantei sunt toxice, pot fi dăunătoare dacă sunt consumate și pot irita pielea. Purtați mănuși și alt echipament de protecție atunci când îl manipulați!
Curiozități:
Helleborus este o plantă asociată cu puritatea și speranța, iar numele său provine din cuvintele grecești helein (a răni) și bora (hrană), făcând referire la proprietățile sale toxice. Totuși, este una dintre cele mai iubite flori de iarnă din grădini.
Helleborus (spânz): plante perene veșnic verzi – plantare, îngrijire
Un Helleborus Frilly Isabelle va aduce multă strălucire grădinii tale de iarnă! Iar dacă ai mai mulți, vei avea deja un spectacol de vizionat. Pentru că, nu-i așa, foarte puține plante înfloresc iarna în grădinile noastre. Planta spânz (helleborus) este alegerea perfectă dacă vrei să ai o iarnă colorată în grădina ta. Crește-l undeva lângă intrarea în casă sau aproape de fereastra pe care te uiți frecvent! Astfel o să te poți bucura pe deplin de spectacolul înfloririi. Căci știm doar că la acel moment vremea de afară nu este încă ideală pentru a te plimba prin grădină.
Plantare helleborus
Un helleborus Frilly Isabelle crește fericit și se dezvoltă bine, fără a necesita multă întreținere, dacă este plantat în locul și momentul potrivit. În mod normal, se plantează toamna sau primăvara devreme. Dacă ai achiziționat helleborus la ghiveci, atunci îl poți planta tot timpul anului, dacă solul nu este înghețat.
Este recomandat să plantezi grupuri de spânz, atât pentru un aspect decorativ fabulos, dar și în scopuri practice. Acestea vor forma în timp un covor des și vor proteja solul de deshidratare în lunile caniculare. De asemenea, vor suprima buruienile supărătoare si vor ajuta plantele pretențioase să aibă baza tulpinilor ferite de soare.
Sol și amplasare: Se dezvoltă cel mai bine în soluri grele, neutre până la alcaline, uniform umede, bine drenate, fertile, îmbogățite cu compost sau materie organică. Amplasează planta în zone semi-umbrite, unde lumina filtrată îi evidențiază frunzele și florile. Trebuie să știi că planta de spânz nu iubește soarele direct. Așadar, este recomandat ca planta să dispună de mai mult soare dimineața, pentru o înflorire abundentă. Preferă locurile mai umbrite si adăpostite.
Utilizare: Plantează-o în grupuri de câte 3-5 exemplare pentru un impact vizual mai mare! Sau folosește-o ca plantă solitară în ghivece elegante pentru a decora balcoanele și terasele. Este excelentă și pentru aranjamente florale care rezistă mult timp. Se asociază excelent cu alte plante de iarnă, precum heuchera, bergenia, hebe, rhododendron si carex. Un spânz plantă se poate amplasa și pe sub trandafiri, pe sub copacii cu frunze căzătoare, pomi fructiferi și alți arbuști ornamentali.
Îngrijire spânz
Helleborusul este o plantă ușor de întreținut. Udarea trebuie să fie moderată, iar pentru a păstra umiditatea solului, aplică un strat de mulci în jurul rădăcinilor. Este important să eviți udarea excesivă, care poate duce la apariția bolilor fungice. Îndepărtează frunzele vechi pentru a încuraja o creștere sănătoasă și o înflorire bogată. Pentru a evita apariția secetei de îngheț, plantele Helleborus trebuie udate suficient în perioadele de vreme blândă.
Pentru a asigura o creștere sănătoasă și o înflorire abundentă, se poate utiliza un îngrășământ natural organic special pentru plante perene cu flori. Acesta va îmbunătăți structura solului și oferă nutrienții necesari pe o perioadă îndelungată. Fertilizarea va crește înflorirea și va ajuta frunzele să rămână puternice și frumoase pe toți iernii.
Helleborusul își pierde de obicei o parte din frunze atunci când mugurii cresc. E recomandat să fie îndepărtat frunzișul decolorat, deteriorat sau mort atunci când apar florile. De asemenea, se taie și tulpinile de flori uzate.
Înmulțire: spânzul se înmulțește prin semințe sau prin divizarea tufei. Metoda cea mai simplă de înmulțire este divizarea tufei. Semințele se seamănă vara și se lasă peste iarna afară, în frig. Plăntuțele apar primăvara și au nevoie de doi ani pentru a ajunge la maturitate.
Boli și dăunători: spânzul este foarte rezistent la boli și dăunători. Uneori însă, mai ales pe vreme umedă, pot apărea pete negre de pe frunze cauzate de ciuperca Coniothyrium hellebori. Este suficient doar să tăiați frunzele afectate.
Aici găsești Helleborus Frilly Isabelle de vânzare în ghiveci, cu preț bun
Alege Helleborus Frilly Isabelle pentru a aduce eleganță și vitalitate în grădina ta chiar și în cele mai mohorâte zile de iarnă! Descoperă frumusețea acestei plante și multe altele doar pe www.florapris.ro. Comandă acum și bucură-te de livrare rapidă și calitate garantată! 🌱
Avem diverse soiuri de plante perene de umbră de vânzare la preț avantajos. Descoperă heleborușii preferați în magazinul online FloraPris.ro și ia-le acasă, cu un singur click! Comandă acum și în 24-48 de ore sunt la ușa ta.
Plantele provin din pepiniera partenerului nostru Luca Perene, producător de perene de peste 13 ani. Acestea dețin pașaport fitosanitar, sunt testate, sănătoase și complet aclimatizate, având garanția soiului și calitate înaltă.
Detalii livrare produs
Tipul ambalării | la ghiveci de 2l |
Vârsta la livrare | Plantă matură, peste 2 ani, cu boboci sau înflorită |
Informații suplimentare
Culoare frunze | verzi |
Culoare flori | roz intens cu nuanțe pastelate |
Perioada de înflorire | februarie-aprilie |
Perioada de plantare | Toate plantele livrate la ghiveci se pot planta oricând, cu condiția ca pământul să nu fie înghețat |
Condiții de lumină | Semi-umbră, umbră |
Cerințe de udare | moderat |
Pretenții fată de sol | preferă un sol fertil, cu un drenaj bun |
Distanța de plantare | 50 cm |
Dimensiuni la maturitate | înălțime de 35-45 cm și o întindere de 40-50 cm |
Rezistența la îngheț | da |